Vecernie
Prietene, mi-e dor, ca mai demult,
De o vecernie-n răcoarea blând-a serii
Din sfânta mânăstire dulce-a verii,
Când îngerii-mi cântau ca să-i ascult…
Şi mă topeam în lacrima tăcerii
Ce picura din stelele din naos
Ca o eternă-ntoarcere-n repaos,
Auzului sfinţind spaima plăcerii…
Precum lumina ce-a ţâşnit din haos
În ziua-ntâi, născută prin Cuvânt,
M-a îmbăiat Sângele Tău cel Sfânt
În armonia Harului, adaos…
Mă dăruiau cerescului Tău cânt,
În zbor tăcut, sfielnici, serafimii…
Cu ochi atotputernici, heruvimii
Incinerau firescul meu pământ…
Ameţitor vuit-a adâncimii
De-nţelepciune, taină şi putere,
Întreaga Universului cădere
Ascunsă-n Sfânta Tain-a Păresimii…
Te-ai coborât, făcându-Te ,,cădere“,
Vibraţie de dor de Infinit,
Nemărginindu-mă, Fior Nemărginit,
Cu Dragoste, cu Jertfă şi Vedere…
De-atunci Îţi cânt, Iisuse Preaiubit…
De câte ori mă doare fericirea,
De câte ori mă-ntunec-amăgirea,
Simt Crucea Ta un dar deosebit…
N-am mai gustat de-atunci nenorocirea:
De frica lumii, să Te las stingher;
Te luminez cu partea mea de Cer
Pentru-a se împlini proorocirea:
,,Turna-voi peste toţi din Duhul Meu,
Acum şi-aici sunt zilele din urmă,
Voi fi Păstor şi ei Îmi vor fi turmă
Şi Mă vor preamări ca Dumnezeu…
Şi nimeni nu va spune celuilalt:
,,- Învaţă-mă, căci nu ştiu ce înseamnă!“,
Pe fiecare, Duhul îl îndeamnă
Să se închine Celui Preaînalt!“
…………………………………
Mi-am revărsat al inimii tumult
Ca un copil, în miezul dulce-al verii:
De o vecernie-n răcoarea blând-a serii,
Prietene, mi-e dor, ca mai demult...
marţi, 3 iulie 2007
Prietenului
şi fratelui meu întru Hristos,
Bogdan.
